Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

CAFARNAUM

Cafarnaum

Noul Testament dă localităţii numele de Cafarnaum şi numai în mod excepţional Capernaum. Numele original semit era Kafar Nahum, adică satul lui Nahum. Nu se poate şti dacă e vorba de profetul Naum. Cum Nahum înseamnă mângâiere, numele localităţii poate fi foarte bine tradus cu satul Mângâierii.
Localitatea Cafarnaum nu este menţionată în Vechiul Testament. Deşi săpăturile arheologice au scos la iveală resturi de locuinţe din secolul alXIII-lea î.C., oraşul Cafarnaum a fost întemeiat în secolul al II-lea î.C., în perioada elenistică. Când, după moartea lui Irod, regatul a fost împărţit, Cafarnaum a căzut în teritoriul atribuit lui Irod Antipa. La mică distanţă, dincolo de Iordan, începea teritoriul lui Filip. Fiind oraş de frontieră, Cafarnaum avea un birou vamal (cf. Mt 9,9) şi o mică garnizoană militară comandată de un centurion roman (cf. Lc 7,1-10). Pe lângă el trecea una din principalele şosele romane care lega Galileea cu Damascul. Era o localitate mică şi lipsită de importanţă: se întindea pe o lungime de 500 de metri de-a lungul ţărmului şi pe o lăţime de 250 m între lac şi colinele nordice. Locuitorii se ocupau cu agricultura, pescuitul şi comerţul şi trebuie să fi fost destul de săraci de vreme ce un păgân le-a construit sinagoga (cf. Lc 7,1-10).
Isus şi-a stabilit centrul activităţii sale la Cafarnaum, nu pentru că această localitate ar fi putut oferi ceva deosebit, ci pentru simplul fapt că primii convertiţi, Petru şi Andrei, locuiau aici: Isus „a părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit la Cafarnaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin profetul Isaia" (Mt 4,13-14).
Cafarnaum devine cetatea sa: „Isus s-a suit într-o barcă, a trecut marea şi a venit în cetatea sa" (Mt 9,1).
Isus nu avea o locuinţă personală: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului nu are unde-şi odihni capul" (Mt 8,20).
Foarte probabil că a locuit în casa sfântului Petru. Mama sa şi familia au rămas la Nazaret. Într-o zi rudele au mers la Cafarnaum, decise să-l aducă acasă: „Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe el. Căci ziceau: «Şi-a ieşit din minţi!»" (Mc 3,21).
Isus i-a recrutat la Cafarnaum şi în împrejurimi pe cei mai mulţi dintre ucenicii săi: pe Matei vameşul (cf. Mc 2,14), pe Simon Petru şi pe Andrei, fratele acestuia (cf. Mc 1,16), care posedau o casă în oraş (cf. Mc 1,29), pe Ioan şi Iacob, fiii lui Zebedeu (cf. Mc 1,19).
La Cafarnaum Isus a predicat şi a săvârşit numeroase minuni. Astfel, într-o zi de sâmbătă, mergând la sinagogă, a vindecat un om stăpânit de un duh necurat. Ieşind din sinagogă, a intrat în casa lui Simon Petru şi a lui Andrei (cf. Mc 1,21-29).
„După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacob şi Simon în casa lui Simon şi a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească" (Mc 1,29-31).
De asemenea, Isus la Cafarnaum l-a vindecat pe slujitorul centurionului roman, mare prieten al evreilor, care le-a construit sinagoga; Isus admiră credinţa acestui ofiţer păgân: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare" (Lc 7,1-10). Într-o altă împrejurare, Isus o readuce la viaţă pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii (cf. Lc 8,40-56).
Oraşul a fost cruţat la prima şi a doua revoltă împotriva romanilor; localitatea, fără importanţă, lipsită de ziduri de apărare şi fără poziţie strategică deosebită, nici măcar nu a luat parte la luptele împotriva romanilor. Iosif Flaviu relatează că s-a întors la Cafarnaum în urma rănilor primite la începutul războiului.
După a doua revoltă, evreii izgoniţi din Iudeea s-au refugiat în Galileea; a fost perioada de maximă prosperitate pentru Cafarnaum. Relaţiile cu romanii s-au ameliorat; dovadă faptul că romanii i-au ajutat să-şi construiască o nouă sinagogă, cea mai frumoasă din toată Palestina cunoscută până astăzi.
Ascultătorii lui Isus din Cafarnaum s-au arătat la fel de refractari la predicile şi minunile lui ca şi cei din Nazaret, de unde ameninţările pe care Isus le aruncă asupra lor şi care aveau să se împlinească. Cu toate acestea, la Cafarnaum găsim în primele secole ale erei creştine o comunitate creştină foarte puternică şi întreprinzătoare: sunt iudeo-creştinii pe care iudeii îi numeau minim, adică eretici. Se pare că ei formau majoritatea populaţiei din Cafarnaum. Nu ştim în ce împrejurări şi în ce măsură s-au convertit. În tot cazul, textele rabinice de la începutul secolului al II-lea şi în continuare îi prezintă pe iudeo-creştinii din Cafarnaum ca fiind deosebit de agresivi şi, din punctul lor de vedere, ei reprezintă tipul păcătosului prin excelenţă. Printre altele avem acest text rabinic de la începutul secolului al II-lea: „Hanina, fiul fratelui lui R. Ioşua, a sosit la Cafarnaum. Minimii au rostit asupra lui o formulă de vrăjitorie şi l-au făcut să urce pe un măgar în zi de sâmbătă. El a mers la unchiul său Ioşua, care l-a frecat cu untdelemn şi l-a vindecat. Ioşua i-a zis: «Pentru că măgarul acestei persoane periculoase şi-a câştigat glorie împotriva ta, tu nu mai poţi locui în ţara lui Israel». El a părăsit, prin urmare, locul şi s-a îndreptat spre Babilon, unde a murit în pace".
Către sfârşitul secolului I, iudeo-creştinii au transformat casa sfântului Petru în lăcaş de cult. În cele din urmă raporturile dintre iudeo-creştini şi iudei s-au îmbunătăţit căci pe vremea când Eteria a vizitat Ţara Sfântă îşi aveau lăcaşurile de cult faţă în faţă: „La Cafarnaum, scrie Eteria, casa mai-marelui apostolilor a devenit biserică; dar se păstrează încă pereţii casei. Acolo l-a vindecat Domnul pe paralitic. Acolo se află sinagoga în care Domnul l-a vindecat pe îndrăcit şi la care se ajunge urcând numeroase trepte; această sinagogă este făcută din pietre pătrate".
Către sfârşitul secolului al V-lea, pe locul casei sfântului Petru, bizantinii au construit, după ce au dărâmat edificiul anterior, o frumoasă biserică în formă octogonală despre care aminteşte Anonimul din Piacenza în anul 570: „Am ajuns la Cafarnaum, la casa Fericitului Petru, care în prezent este o bazilică".
O dată cu invazia arabilor oraşul a cunoscut un declin rapid, fiind complet abandonat şi înmormântat în uitare. Îl mai menţionează un pelerin din secolul al XIII-lea, Burchard: "... oraşul Cafarnaum, celebru odinioară, în prezent n-a mai rămas nimic din el şi abia că mai numără şapte case de pescari săraci".
Localitatea acoperită de mai bine de un mileniu de ruine şi pământ îi apărea lui E. Robinson la 1841 pustie şi tristă. Realizarea profeţiei lui Isus este evidentă: „Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile lui, pentru că nu se convertiseră. «Şi tu, Cafarnaum, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine»" (Mt 11,20.23-24).
Pe locul fostului Cafarnaum se află astăzi trei edificii: o mănăstire franciscană, biserica Sfântul Petru şi o biserică ortodoxă greacă.
În anul 1894 Custodia Ţării Sfinte a cumpărat o zonă vastă de teren unde au început din anul 1905 importante săpături arheologice. Cercetările au fost reluate în anul 1968 sub conducerea franciscanului Valerio Corbo. Printre vestigiile readuse la lumină din locuinţa morţilor de către arheologi se numără:

Sinagoga
Reconstrucţia sinagogii cu resturile găsite în urma săpăturilor a început în anul 1921. Ea se afla pe o platformă artificială, pe locul cel mai înalt din centrul oraşului. Se respecta astfel bine cunoscuta prescripţie evreiască: „O sinagogă... trebuie să fie mai înaltă decât celelalte edificii construite pentru folosinţa obişnuită... Orice oraş ale cărui acoperişuri sunt mai înalte decât sinagoga va sfârşi prin a fi distrus".
Sinagoga e grandioasă şi pare excesiv de mare pentru o mică localitate de ţărani şi pescari. E formată din două edificii: sinagoga propriu-zisă şi, în continuare, spre răsărit, o şcoală pentru scribi. Cu privire la data construcţiei părerile arheologilor sunt împărţite. După unii, ea ar data de la sfârşitul secolului al II-lea, începutul secolului al III-lea, căci mai târziu, sub dominaţie creştină, o asemenea sinagogă ar fi fost imposibil de construit. Această opţiune este însă dezminţită de cercetările arheologice; ceramica şi monedele descoperite demonstrează că a fost construită la sfârşitul secolului al IV-lea, ceea ce presupune o coexistenţă paşnică între creştini şi iudei în această perioadă la Cafarnaum. Se poate presupune că această sinagogă a fost construită pe locul unei sinagogi mai vechi, iar echipa de arheologi franciscani îşi continuă neobosit munca cu scopul de a descoperi sinagoga construită de centurionul roman despre care vorbeşte evanghelistul Luca, pe care Isus a frecventat-o şi în care a ţinut marile discursuri referitoare la Euharistie: „Poporul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o barcă şi că Isus nu se suise în barca aceasta cu ucenicii lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi sosiră alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. Când au văzut mulţimile că nici Isus, nici ucenicii lui nu erau acolo, s-a suit şi ele în bărcile acestea şi s-au dus la Cafarnaum să-l caute pe Isus. Când l-au găsit, dincolo de mare, i-au zis: «Învăţătorule, când ai venit aici?» Drept răspuns Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun că nu mă căutaţi pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, pe el l-a însemnat cu pecetea lui». Ei i-au zis: «Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?» Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în acela pe care l-a trimis el». «Ce semn faci tu, deci, i-au zis ei, ca să-l vedem, şi să credem în tine? Ce lucrezi tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine din cer'». Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun că nu Moise v-a dat pâine din cer, ci Tatăl meu vă va da adevărata pâine din cer; căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit; aceasta este pâinea care coboară din cer pentru ca oricine mănâncă din ea să nu moară. Eu sunt pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veci; şi pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii». La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: «Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?» Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun, că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul meu este adevărata hrană şi sângele meu este adevărata băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. După cum Tatăl, care este viu, m-a trimis pe mine şi eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe mine va trăi şi el prin mine. Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veci». Isus a spus aceste lucruri când îi învăţa pe oameni în sinagoga din Cafarnaum" (In 6,22-33; 6,48-59).

Insula a II-a
Astfel a fost denumit ansamblul de case scoase la lumină de explorările făcute recent în zona dintre sinagogă şi biserica octogonală. Este o porţiune din vechea localitate care ne permite să cunoaştem cum trăiau diferitele nuclee familiale la Cafarnaum pe vremea lui Isus.
Casele erau grupate în jurul unor mici curţi comune în care se găseau cuptorul, râşniţa şi scările care duceau la acoperiş. Erau nişte mini-cartiere formate din mai multe familii înrudite care constituiau o familie lărgită sau un clan. Într-un asemenea ansamblu puteau să locuiască 15 familii, adică circa 100 de persoane. Era un mod de viaţă patriarhală. Casele nu aveau uşi, comunicau cu curtea prin nişte simple deschizături. Erau formate din camere minuscule, cu pereţi care nu depăşeau înălţimea de 3 m construiţi din blocuri de piatră necioplită, legate între ele cu lut. Acoperişul, de asemenea, era construit din lut uscat amestecat cu paie sau din ramuri; de aceea a fost posibilă coborârea paraliticului prin acoperişul casei. Mici ferestre, joase, care dădeau nu spre stradă, ci spre curtea comună, permiteau pătrunderea luminii. Pardoseala era din lespezi de piatră alăturate în mod rudimentar, asemănătoare străzilor romane. O monedă căzută între pietrele pardoselii cu greu putea fi găsită. Isus vorbeşte într-o parabolă despre femeia care a pierdut o drahmă; a măturat casa, a căutat-o cu înfrigurare printre pietrele pardoselii, iar când a găsit-o, a ieşit în curte şi a invitat vecinele să ia parte la bucuria ei: „Am găsit drahma pierdută". Isus trebuie să fi observat o scenă de felul acesta când le-a vorbit oamenilor din Cafarnaum despre înfrigurarea cu care Dumnezeu îl caută pe păcătos şi despre bucuria pe care o simte când acesta e regăsit. Locuitorii din Cafarnaum erau săraci, duceau o viaţă simplă şi fără pretenţii: nu aveau nici canalizare, nici grupuri sanitare.
O pagină din Evanghelia după sfântul Marcu reflectă modul cum petrecea Isus o zi la Cafarnaum: „S-au dus la Cafarnaum şi în ziua de sâmbătă Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe poporul. Oamenii erau uimiţi de învăţătura lui, căci îi învăţa ca unul care are autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii. În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: «Ce avem noi a face cu tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!» Isus l-a certat şi i-a zis: «Taci şi ieşi afară din omul acesta!» Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare. Toţi au rămas înmărmuriţi astfel încât se întrebau unii pe alţii: «Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate şi ele îl ascultă!» Şi îndată i s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii. După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacob şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei. Or, soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus şi au lăsat-o frigurile apoi ea a început să le slujească. Seara, după asfinţitul soarelui au adus la el pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi care pătimeau de diferite boli, de asemenea a scos mulţi diavoli şi nu-i lăsa pe diavoli să vorbească; pentru că îl cunoşteau. A doua zi dimineaţă, pe când era încă întuneric de tot, Isus s-a sculat, a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu. Şi s-a rugat acolo. Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. Când l-au găsit i-au zis: «Toţi te caută». El le-a răspuns: «Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit». Şi s-a dus să propovăduiască în sinagogi prin toată Galileea; şi scotea diavoli" (Mc 1,21-39).

Casa lui Petru
Săpăturile arheologice au scos la iveală un alt ansamblu de locuinţe asemănător cu cel intitulat Insula II. E vorba de cele vreo zece locuinţe grupate în jurul unei săli mai spaţioase care poartă semnele unei veneraţii deosebite. E vorba de casa sfântului Petru transformată la sfârşitul secolului I în lăcaş de cult de către iudeo-creştini, care ulterior a fost mărită şi înfrumuseţată cu diferite desene şi inscripţii religioase.
În prima jumătate a secolului al IV-lea această casă a fost izolată printr-un zid de celelalte locuinţe din jur, punându-i-se un acoperiş mai solid. Este fără îndoială domus ecclesia, casa-biserică, pe care a vizitat-o Eteria. E posibil ca cel care a amenajat casa lui Petru transformând-o în biserică să fi fost principele Iosif din Tiberiada, deoarece, potrivit relatării sfântului Epifanie, acesta a primit de la împăratul Constantin permisiunea de a construi biserici la Cafarnaum şi în alte oraşe ale Galileii. Numeroasele inscripţii în greacă, armeană, siriană şi latină dau mărturie despre caracterul sacru al acestei case. Numele lui Isus apare de mai multe ori; el e numit: Cristos, Domnul, Cel Preaînalt, Dumnezeu. O inscripţie în siriană se referă la Euharistie. Numele lui Petru este scris cel puţin de două ori. S-au descoperit, de asemenea, diferite simboluri şi monograme: cruci de diferite forme, o corabie, monograma lui Isus.
În secolul al V-lea, bizantinii au înlocuit casa-biserică a lui Petru cu o bazilică în formă octogonală, asemănătoare cu actuala Cupolă a Stâncii sau Moschee a lui Omar din Ierusalim. De fapt bazilica era construită din două octogoane concentrice înconjurate de jur împrejur de un portic cu coloane. Octogonul central includea faţa casei lui Petru. Mozaicul pardoselii a fost scos la lumină: în centru e un păun încadrat de figuri geometrice şi nuferi pe margini. Bazilica înzestrată cu absidă şi un baptister a fost distrusă de arabi la invazia din anul 638.
În ultimii anii, deasupra casei lui Petru a fost construită pe piloni o biserică circulară, modernă, deosebit de frumoasă.

Muzeul în aer liber
În spaţioasa curte a părinţilor franciscani de la Cafarnaum este amenajat un amplu muzeu în aer liber în care sunt expuse numeroase piese arhitectonice care au aparţinut odinioară sinagogii sau bazilicii bizantine, precum şi diferite unelte agricole şi casnice din primele veacuri ale erei creştine ca: pietre de măcinat grâul, teascuri de ulei etc.
La intrare, pe dreapta, se poate vedea un fragment de coloană care a aparţinut curţii sinagogii, pe care se poate citi această inscripţie: „Alfeu, fiul lui Zebedeu, fiul lui Ioan, a făcut această coloană; să fie pentru el o binecuvântare". Fără îndoială că donatorul era o rudă a lui Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu.
În apropiere, pe o piatră se vede sculptat un templu în miniatură, reprezentând Arca Alianţei pe roţi. E singura reprezentare de acest fel.
Pe alte fragmente de piatră sunt sculptate diferite decoraţii: struguri, floarea-soarelui, steaua lui David, steaua lui Solomon, menora, şofarul etc.
Mai atrage atenţia o piatră kilometrică ce străjuia odinioară şoseaua imperială ce trecea prin Cafarnaum, cu o inscripţie în limba latină care se referă la Adrian:
„Imperator
Caesar Divi
Traiani parthici
Filius Divi Nervae nepos Trai
annus Hadrianus Augustus".