Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

Revenire la Locurile Sfinte

După sărbătoarea Învierii Domnului, în anul 2007, am fost onoraţi cu prezenţa Preasfinţitului Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei de Bucureşti, a Monseniorului Vladimir Petercă, Profesor la Seminarul din Iaşi şi la Institutul Teologic din Bucureşti şi a Părintelui Eugen Lucaci, Paroh de Dărmăneşti, Bacău, veniţi în pelerinaj la locurile sfinte pe urmele lui Isus şi ale Mariei. Acestui grup i s-a adăugat peste câteva zile şi Parohul de Siret (Suceava), Părintele Alois Farţadi.

Pentru Monseniorul Vladimir Petercă, această reîntâlnire cu locurile sfinte are o însemnătate aparte, nu atât pentru faptul că revine la aceste locuri după un număr mai mare de ani, cât mai ales pentru faptul că aceste locuri atât de dragi fiecărui creştin, trezesc în amintirea Sfinţiei Sale emoţii deosebite legate de primii ani ai aprofundării Sfintei Scripturi chiar pe locul unde Aceasta a luat naştere: Ţara lui Isus, şi de multele pelerinaje pe care, de-a lungul anilor le-a organizat cu mulţi preoţi din România la aceste locuri.

Monseniore, când şi cum aţi luat contact cu locurile sfinte?

Prima dată am ajuns aici pe raţiuni scolastice. Fiind student la Roma, unde studiam exegeza, a fost necesar să aprofundez chiar aici timp de două semestre, un an universitar. Am studiat la Universitatea Ebraică Givat Ram din Ierusalim, fiind găzduit iniţial la Institutul Biblic Pontifical al Societăţii lui Isus (Iezuiţii), apoi la Ein Karem şi la Ierusalim în casa surorilor Notre Dame de Sion. Având posibilitatea să cunosc îndeaproape, să vizitez şi să mă reculeg la aceste locuri, pot spune că m-am îndrăgostit de locurile sfinte, şi am simţit nevoia de a face cunoscute aceste locuri şi altor colegi preoţi din România. Aşa se face că, am căutat toate mijloacele posibile pentru a-i ajuta şi pe ei să cunoască aceste locuri, şi pot spune, cu multă mulţumire sufletească, că am reuşit acest lucru. În cele 7 serii când am organizat pelerinaje, circa 150 de preoţi din România (în special din Dieceza de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti) au reuşit să cunoască mai bine aceste locuri deosebite.

Cum reuşeaţi în acei ani grei ai comunismului să organizaţi pelerinajele în Ţara lui Isus?

Într-adevăr, uşor nu a fost, guvernul comunist împiedica ieşirea din ţară, existau mari dificultăţi financiare de care trebuia ţinut cont, însă eram conştient de faptul că pentru a putea predica mai bine Cuvântul lui Cristos, Cuvântul Evangheliei, preoţii TREBUIE să cunoască ambientul în care a luat naştere Evanghelia şi creştinismul. De aceea am început să caut sponsori în special în Germania, care ne-au ajutat să punem în practică acest vis. Autorităţile române, văzând insistenţa şi motivaţia noastră profund spirituală treceau dincolo de normele aplicate în mod obişnuit, şi în cele din urmă ne acordau viza de ieşire.

Ce amintiri deosebite vă leagă de aceste locuri sfinte?

Totul! Nu încerc să fac o ierarhizare în această privinţă deoarece, fiind locuri marcate de prezenţa lui Cristos, sunt de o mare importanţă pentru noi. Totuşi, se ştie că aici se găsesc pe lângă locurile sfinte din punct de vedere creştin şi locuri de mare importanţă din punct de vedere istoric sau locuri sfinte poporului evreu.

Ştiu că încă înainte de introducerea limbii române ca limbă liturgică în România, aţi celebrat prima Sfântă Liturghie în limba noastră pe pământul Ţării Sfinte, la Ierusalim. Povestiţi-ne ceva despre acest eveniment.

Da, acest lucru s-a întâmplat pe 24 iunie 1975. Era ziua când Părintele Dumitrescu, fost paroh de Câmpina, aflat în pelerinaj în Ţara Sfântă împlinea jubileul de XXX ani ai preoţiei Sfinţiei Sale. Am tradus textul Sfintei Liturghii şi, împreună cu el, am celebrat prima Sfântă Liturghie în limba română, Liturghie la care au participat toate surorile românce prezente în Ţara Sfântă, surori din Congregaţia Notre Dame de Sion. A fost un moment înălţător, de care mereu îmi aduc aminte cu mare plăcere.

V-aţi implicat în mod activ pentru a îndruma vocaţii la viaţa consacrată din România pentru Congregaţia surorilor Boromite din Ierusalim şi din Germania. Cum a început această legătură de suflet?

În anul 1987, pe când mă aflam în pelerinaj cu un grup de preoţi români, am cunoscut la Schmidt Schule din Ierusalim (unde eram cazaţi), două surori, Sr. Constanzia şi Sr. Magdalena, care mi-au făcut cunoştinţă cu Sora Superioară de la Conventul German "Sf.Carol Boromeu", Sr. Xaveria. Din discuţiile avute cu ea, am înţeles că în Congregaţia lor duceau lipsă de vocaţii. Întrucât în România erau la acea vreme multe vocaţii care, din cauza regimului comunist ateu erau împiedicate să ajungă la maturitate le-am ajutat să ia legătura cu surorile acestei Congregaţii. Multe din cele care au intrat la mănăstire în acei ani sunt şi astăzi angajate în acest drum de slujire a lui Dumnezeu şi a aproapelui, atât în Ierusalim cât şi în Germania şi România.

Preasfinţite Cornel, vă aflaţi deja la a doua experienţă a Pelerinajului în Ţara lui Isus. Cum le găsiţi acum, după 20 de ani de la ultima vizită?

Fiecare Liturghie, fiecare rugăciune, fiecare gând spre Dumnezeu este o întâlnire cu sacrul. Pelerinajul oriunde ar fi el, nu numai că presupune aceasta dar duce la împlinire. Cu atât mai mult pelerinajul la locurile sfinte reprezintă ceva ce nu poate fi explicat prin cuvinte. Pentru a putea înţelege locurile sfinte, nu ajută îndeajuns nici cărţile, nici documentarele, nici mărturiile altor pelerini, ci este necesară prezenţa personală în aceste locuri pline şi azi, la 2000 de ani de creştinism de aceeaşi încărcătură spirituală. N-aş putea spune că le găsesc schimbate, deoarece ele continuă să ne vorbească despre aceleaşi mistere care le-au consacrat; schimbate sunt eventual condiţiile pe care le găsesc aici pelerinii, condiţii de cazare, de transport care sunt (ca şi în întreaga lume) într-o continuă creştere. Dar, repet, ceea ce simţi atunci când te rogi rugăciunea "Bucură-te Marie" la Nazaret, când contempli Crăciunul la Betleem, activitatea lui Isus în Galileea, pe malurile Lacului Genezaret, Învierea Lui la Ierusalim, toate acestea n-au cum să se schimbe, sunt mereu trăiri unice, profunde. Îi invit pe această cale, pe toţi cei care încă n-au avut o astfel de bucurie interioară, să experimenteze această aventură a pelerinajului în Ţara lui Isus. Nu trebuie să aveţi teamă de ceea ce se spune în mass-media. Nici prima dată şi nici în acest ultim pelerinaj, nu aş putea spune că am simţit vreodată vreun fel de teamă. Încercaţi şi nu veţi regreta!

În nume personal, dar şi în numele Comunităţii românilor aflaţi la lucru în Ţara lui Isus, vă mulţumesc pentru aceste gânduri, vă asigurăm în continuare de rugăciunile noastre şi vă mai aşteptăm să veniţi pentru a vă reîncărca bateriile sufletului cu cea de-a cincea Evanghelie, Ţara lui Isus.

A consemnat:

Pr. Cristian Vacaru