Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

Triduum Pascal în Ţara Sfântă

            Nu cu mult timp în urmă, Pr. Claudiu Dumea ne-a propus nouă, formatorilor de la Seminar, să-l însoţim într-un pelerinaj în Ţara Sfântă. Ideea era interesantă, chiar provocatoare, dar, făcând o incursiune cu mintea prin rezervele mele financiare, imediat mi-am şi spus că e imposibil. Singura variantă rămânea Pr. Gabriel Farcaş, colegul meu. El însă nu avea Carte de identitate, necesară de altfel dosarului pentru viză, întru-cât tocmai introdusese documentaţia pentru a o preschimba. De aici, drumul spre Ţara Sfântă îmi era deschis. Trebuia să pregătesc doar dosarul pentru obţinerea vizei şi aceasta în cel mult jumătate de zi, ceea ce s-a şi întâmplat. După ceva emoţii am primit viza şi, emoţionat, aşteptam ziua plecării. În ziua de 8 aprilie, ajunul Duminicii Floriilor, la ora 9.00 am plecat cu maşina proprie spre Bucureşti, de unde, la ora 20.40 aveam să zburăm spre Ţara Sfântă.

    După un drum extraordinar prin câteva dintre satele şi oraşele ţării, am ajuns la Bucureşti. Aici, bineînţeles că ne-am rătăcit. Trebuia să ajungem la Surorile Oblate Asumpţioniste, dar am rămas că doar trebuia, că de ajuns, noroc cu telefonul mobil. Pe la ora 16.00 am ajuns în sfârşit la locul unde pentru zece zile trebuia să las maşina. După ce ne-am refăcut, unii cu ceva odihnă, apoi toţi cu o gustare, am participat la Sfanta Liturghie celebrata în biserica Ss. Petru şi Paul, după care Sr. Felicia Gheorghieş, provinciala Surorilor Asumptioniste ne-a condus la aeroportul Otopeni. Aici începea cu adevărat aventura spre Ţara Sfântă. Nu zburasem niciodată cu avionul. În plus trebuia să duc câteva icoane pictate pe lemn în Ţara Sfântă şi mărturisesc că pentru ele aveam ceva emoţii. Erau vreo 25 de bucăţi, dar am trecut cu bine. Nu ne-a controlat şi nu ne-a întrebat nimic. Totul a fost în ordine. Mai rămânea o singură problemă: Cum va fi zborul! Am facut toate formalităţile şi la ora 20.30 ne-am îmbarcat în aeronava Airbus 737 700 cu destinaţia Tel Aviv. Nu puteam să-mi închipui că la un moment dat voi rămâne fără pământ sub picioare. Am fost anunţaţi să ne legăm centurile, să închidem orice aparat, să ne proptim bine în scaune că urmează să decolăm. Avionul a făcut câteva manevre prin aeroport, s-a fixat la capătul pistei şi când a crezut că are suficientă viteză, a ambalat şi mai tare motoarele, încât aveai impresia că se dezmembrează şi încet, încet s-a înălţat deasupra Bucureştiului şi a luminilor care erau deja aprinse. Am avut emoţii foarte mari. Simţeam că nu mai este nimic sub mine. Îşi punea amprenta şi oboseala drumului de la Iaşi. Dar ce mai conta. Eram în aer, eram pentru prima dată în avion şi încă mai continua să se înalţe. Atât de mult am strâns mânerele scaunului pe care eram aşezat încât erau deja ude de transpiraţia palmelor mele. A fost experienţa primei mele decolări. După ce se înălţase binişor ne-am desprins centurile şi am fost serviţi cu ceva de mâncare. Când am privit monitorul pe  care îl aveam în faţă, am putut să citesc: altitudine: 10125 m, viteză 824 km/h, temperatura de afară – 56 grade.

            După două ore şi douăzeci de minute am ajuns la Tel Aviv, în Ţara Sfântă. Emoţii am avut şi la aterizare. Primul meu zbor însă s-a terminat cu bine. După alte câteva formalităţi vamale, am părăsit aeroportul Ben Gurion în jurul orei 12.15. La aeroport ne-a aşteptat Pr. Cristian Vacaru, preotul care se află deja de câţiva ani la Ierusalim şi răspunde de pastoraţia muncitorilor români din Israel. Ne-a luat cu maşina şi ne-a adus la Ierusalim. Am mers cale de aproximativ o oră. La Ierusalim am fost cazaţi pentru început la San Pietro in Gallicantu, locul în care a cântat cocoşul, după ce Petru l-a trădat pe Isus. De aici, din faţa camerei mele, deşi era noapte, se putea vedea o bună parte din Ierusalimul vechi, locul pe unde mergea Isus acum circa 2000 de ani. În imediata apropiere se afla Valea Cedronului şi Valea Gheenei, ultima o vale abruptă, cu locul în care s-a spânzurat Iuda după ce l-a trădat pe Isus. La subsolul bisericii San Pietro in Gallicantu încă se mai vedeau urmele vechii închisori în care stătuse Isus în noaptea arestării pentru a merge la judecata lui Irod, care conform evangheliilor, în acele zile se afla la Ierusalim. În locul despre care vorbesc fusese şi casa marelui preot Caiafa. În faţa camerelor în care am fost cazaţi se afla un portocal plin cu portocale, dar nu erau bune decât pentru dulceaţă, deoarece erau amare, iar atmosfera era mirifică. Deşi era ora 2.05, la Ierusalim, un oraş plin de lumină, deja se auzeau cocoşii. Ne aminteau evident de trădarea lui Petru dar ne aminteau că şi noi am venit cu un scop şi nu trebuia să-l trădăm; venisem în Ţara lui Isus pentru a-i întâlni urmele, de ce nu, pentru a-i asculta glasul, pentru a merge apoi toată viaţa pe urmele lui. Deja în maşină, venind de la aeroport spre Ierusalim, Pr. Claudiu Dumea ne-a vorbit despre însemnătatea pelerinajului, despre istoricul pelerinajelor deja făcute, despre condiţiile unul bun pelerinaj, şi mai ales despre roadele spirituale pe care trebuia să le tragem.

            Aşa a fost prima zi, 8 aprilie, ziua sosirii, ziua emoţiei primului zbor şi a întâlnirii cu Ţara lui Isus. Atât cât am putut să văd în noapte sau mai exact printre multele lumini aprinse de-a lungul şi de-a latul a ceea ce văzusem deja, se simţea o prezenţă, cineva ne însoţea. Era ceva ce acasă nu simţeam. Acolo se simţea. Totul a căpătat dintr-o dată o altă însemnătate. Fiecare privire, fiecare clădire, fiecare loc, totul transmitea ceva. Eram de câteva ore în Ţara Sfântă şi asta ne ocupa tot timpul. Era minunat!

            Duminică, 9 aprilie.

            Încă de dimineaţă am fost treziţi atât de cântatul cocoşilor cât şi de glasul musulmanului care conducea rugăciunea la moschee. Se auzea atât de tare încât nu puteai sa nu te trezeşti. M-am trezit pe la ora 6.30. Am iesit afară unde era deja un soare superb. Am avut ocazia pentru prima dată să văd muntele Măslinilor, locul vechiului templu, Valea Cedronului, Valea Gheenei, Câmpul Olarului, cu aproximaţie locul in care s-a spânzurat Iuda, locul în care Petru l-a trădat pe Isus, scările pe care Isus a mers după cina de taină în Grădina Măslinilor şi de-acolo a fost adus de către soldaţi, după ce fusese arestat. După ce am vazut toate acestea am mers la biserica Dominus flevit, locul în care Isus a plâns asupra Ierusalimului, am celebrat acolo, am mai primit câteva informaţii din partea părintelui Claudiu Dumea, după care, la ora 14.00 ne-am îndreptat spre biserica Betfaghe, locul de unde Isus a pornit spre Ierusalim, călare pe un măgăruş. Aici s-a format procesiunea, în jur de 20 mii de persoane conform canalului de televiziune Tele Pace, persoane de multe culori, de vârste diferite, cu înclinaţii diferite, toate cu un singur scop, să refacă traseul făcut de Isus. Drumul lung de circa trei km a fost parcurs în 2,5 ore până în Ierusalimul vechi, la biserica Sf. Ana, locul în care trăiau părinţii Sfintei Fecioare Maria şi după toate probabilităţile locul în care s-a născut Sfânta Fecioară. Pe drum, în cadrul procesiunii, ne-am rugam, am cântat, am vorbit şi ne-am întâlnit cu alţi români. Ajunşi al biserica Sf. Ana, patriarhul latin al Ierusalimului, Michel Sabbah a ţinut un discurs, dupa care a dat binecuvantarea. Înainte si după am fost însoţiţi de un grup de tineri care au cântat în arabă câteva cântece religioase deosebit de ritmate. Dupa încheierea procesiunii am mers unde locuieşte Pr. Cristi Vacaru, la surorile boromite, am mâncat ceva, după care ne-am întors la Gallicantu, i-am luat şi pe ceilalţi colegi pelerini şi am plecat la Haifa, unde am fost cazaţi la hotelul Stela Maris, hotel ce aparţine surorilor carmelitane. Deja am văzut aici, în biserică locul unde sf. Ilie s-a întreţinut cu Dumnezeu. Locul e minunat. Erau multe flori, Marea Mediterană era şi ea aproape, liniştea camerei hotelului, toate au avut rolul de a ne ajuta ca după o zi obositoare să ne odihnim, pregătindu-ne pentru o nouă zi în care centrul de greutate avea să fie Nazaretul.

            Luni, 10 aprilie

            După ce am luat micul dejun am plecat spre Nazaret. În drum am vizitat Tabga, locul în care Isus a înmulţit pâinile. Am mers la Dalmanuta, locul în care Isus a mers cu apostolii, pe malul lacului Genezaret. Am plecat apoi spre biserica primatului, locul în care Isus l-a întrebat pe Petru dacă îl iubeşte, după care a reînnoit hotărârea de a-l face capul vizibil al Bisericii. Aici, după ce am citit din evanghelie locul cu pricina, am intrat în apa lacului Genezaret, după care Pr. Claudiu a ţinut o mică meditaţie despre loc şi despre eveniment. Am plecat apoi la Cafarnaum unde am văzut ruinele casei sfântului Petru, ale vechii sinagogi, precum şi biserica nouă care acoperă casa sfântului Petru. Am venit apoi la Nazaret unde, în biserica Buna-Vestire, în casa în care Maria a primit vestea îngerului Gabriel, am celebrat Sfînta Liturghie. După Sfânta Liturghie, Pr. Claudiu Dumea a ţinut din nou o meditaţie, după care am mâncat ceva, apoi am vizitat biserica construită pe locul unde a locuit Sfântul Iosif cu Sfânta Familie. Am încercat apoi să mergem pe locul în care Isus a fost dus pe sprânceana muntelui pentru a fi aruncat după ce a citit textul din cartea profetului Isaia, în sinagoga de la Nazaret, dar nu am reuşit să găsim o intrare. Am mai vizitat biserica sfântului arhanghel Gabriel, o biserică ortodoxă, după care am mers la Cana Galileii. Aici, după ce ne-am rugat în biserică, am gustat şi apoi am cumpărat câte o sticlă cu vin, ne-am îndreptat spre Haifa. După ce am ajuns, am privit marea de la înălţimea muntelui Carmel, am luat cina, după care am vizitat biserica mănăstirii şi ca a atare a hotelului. La urmă am privit oraşul de pe terasa hotelului, după care am venit şi ne-am culcat pentru o nouă zi.

            Marţi, 11 aprilie

            De dimineaţă am plecat la Kineret, pe râul Iordan, unde, printr-o celebrare specială, am reînnoit hotărârile de la Botez. Am plecat apoi spre Muntele Fericirilor, dar am oprit mai întâi pe malul lacului Genezaret, la Kursi, locul în care Isus a scos o legiune de diavoli dintr-un posedat şi i-a trimis într-o turmă de porci, care, apoi s-au aruncat în mare. Am ajuns în sfârşit la Muntele Fericirilor şi am celebrat Sfânta Liturghie. Un loc minunat, cu o vegetaţie exraordinară şi cu multe păsări. A fost o Liturghie specială, aş spune chiar unică în felul ei. Am celebrat undeva în grădină, pe o piatră mare. În faţa noastră participanţii, la rândul lor stăteau pe pietre. Totul a fost ca în timpul lui Isus. Alături era lacul Genezaret, deasupra noastră cântau tot felul de păsări, vremea era superbă, iar noi eram pe Muntele Fericirilor. Cum să nu fii fericit!?

            După Sfânta Liturghie am mâncat ceva şi am plecat spre Tel Dan şi aici un loc de-a dreptul paradisiac. De aici am plecat la Banias sau Cezareea lui Filip, locul în care Isus l-a făcut pe Petru păstor al Bisericii universale. Şi aici am vizitat unul dintre izvoarele Iordanului, o apă limpede, răcoroasă, o apă care impunea atâta linişte! Ne-am îndreptat apoi spre Haifa, timp în care am intrat şi pe la Akko, unde am mers pe malul Mării Mediterane. Aici, după ce am văzut un rest de cetate construit de pe vremea cruciaţilor, am intrat într-un magazin de souvenir-uri, apoi ne-am întors la hotel. Avea să fie ultima noapte la hotelul Stela Maris, hotelul Surorilor Carmelitane.

            Miercuri, 12 aprilie

            După ce am plătit de seara, am hotărât să ne sculăm mai devreme pentru a fi din timp la Muntele Tabor. Aşadar am plecat de la Haifa în jurul orei 7.00 spre Muntele Tabor. Acesta, după Muntele Horeb, este cel mai înalt multe din Israel, circa 650 m. Am urcat pe serpentine, iar sus era ceaţă destul de deasă, dar a fost frumos. Am ajuns la biserica părinţilor franciscani, locul în care Isus s-a schimbat la faţă înaintea celor trei ucenici: Petru, Ioan şi Iacob. Aici am celebrat Sfânta Liturghie în capela Sfâtului Ilie. La predică Pr. Claudiu Dumea ne-a vorbit despre însemnătatea locului. După circa două ore pe care le-am petrecut pe Muntele Tabor am plecat. Miezul zilei ne-a găsit pe Muntele Carmel, la Muqraka, locul unde profetul Ilie a adus jertfă Domnului, şi a readus poporul pe calea cea dreaptă. Aici îi jertfise pe cei cinci sute de preoţi ai zeului Baal. După ce am mâncat ceva la un mic chioşc, în după amiaza zilei am ajuns la Quiriat Yearim unde ne-am rugat Sfintei Fecioare Maria, Arca Noii Alianţe. Pentru că era o biserică cu o acustică deosebită am intonat şi am cântat rugăciunea Salve Regina. După ce am vizitat şi o altă biserică, ne-am bucurat să vedem locul pe unde a copilărit sfântul Ioan Botezătorul, la Ein Karem. Tot aici am avut ocazia să intrăm şi în mormântul Sfintei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. De aici ne-am întors la Ierusalim. Am încheiat ziua de miercuri cu o vizită la Zidul Plângerii, cu atât mai mult cu cât această zi a fost şi ziua în care evreii începeau sărbătoarea Pesah, (Paştele evreiesc). Experienţa la Zidul Plângerii a fost una inedită. Am mers împreună cu tot grupul. La intrare am fost verificaţi de forţele de ordine, am luat câte o chipă pe cap, după care am putut să ajungem până la zid. Nu pot să spun că prezenţa, cel puţin a mea, acolo, a fost una serioasă. Eram curios să-i văd pe evreii fundamentalişti, să văd zidul propriu-zis care impresionează prin ceea ce a fost şi prin ceea ce este. Am putut să observăm cum calupuri deosebit de mari de piatră fusese aranjate cu o exactitate matematică, formând astfel zidul fostului templu de la Ierusalim. La plecare am hotărât să plecăm cu tot cu chipe pe cap. Nu ştiu dacă am procedat bine. Oricum nu am mai văzut pe alţii dacă le lăsau, dar noi nu le-am lăsat. Mi-am şi zis în minte: „Abia va fi cu un evreu mai puţin la Zidul Plângerii şi poate că acel evreu se va face creştin.” Am ajuns din nou la San Pietro in Gallicantu şi deja se simţea oboseala pe chipurile tuturor. Aşa că am hotărât să dormim pentru că a doua zi aveam să participăm la Sfântul Mormânt la Liturghia Crismei, alături de patriahul latin Michel Sabbah.

            Joi, 13 aprilie

            Aşa cum se stabilise în program, ne-am trezit de dimineaţă, am luat micul dejun apoi am plecat la Patriarhie. Aici am servit o cafea, ne-am întâlnit cu patriarhul, cu preoţii şi seminariştii pregătiţi pentru ceremonia de la Sfântul Mormânt, apoi, la ora 8.00 am plecat spre Sfântul Mormânt, în procesiune. Sfânta Liturghie a Crismei a început la ora 8.30 şi s-a terminat la ora 11.30. La Sfântul Mormânt nu este staţie şi nu este voie să se pună, aşa că patriarhul şi ceremoniile s-au desfăşurat fără microfon. Fiecare preot a avut o carte în care era cuprinsă întreaga liturghie. Trebuie precizat că totul a fost în limba latină. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preoţii prezenţi împreună cu patriarhul au înconjurat Sfântul Mormânt de trei ori apoi s-a pus Sfânta Taină în Sfântul Mormânt. După Liturghie am avut posibilitatea să servim un pahar cu suc şi o prăjitură cu ocazia înfiinţării sacramentului Preoţiei.

            După Sfânta Liturghie de la Patriarhie am vizitat o biserică melchită, câteva din staţiunile de la Calea Sfintei Cruci, Ecce Homo cu Litrostrotos, locul în care soldaţii l-au păzit pe Isus atunci când era arestat şi au jucat mai multe jocuri între timp. În lespedea de piatră încă se mai află imprimate acele jocuri. Acest loc se află în mănăstirea surorilor Notre Dame de Sion. Lângă mănăstirea surorilor Notre Dame de Sion se află o mănăstire a părinţilor franciscani pe locul căreia Isus a fost încoronat cu spini şi biciuit. De la acest loc am plecat la biserica Învierii, co-catedrala patriarhiei, după care am vizitat Biserica „Sf. Ana”, locul în care conform tradiţiei s-a născut Sfânta Fecioară Maria. De la această biserică am vizitat locul în care au adormit ucenicii lui Isus în Grădina Măslinilor, mormântul Maicii Domnului, precum şi biserica pe locul căreia se află Grădina Măslinilor, cu bucata de piatră pe care Isus a plâns şi a asudat sânge înainte de a fi arestat. Am vrut apoi să mergem la biserica „Pater noster”, locul în care Isus i-a învăţat pe ucenici să se roage, dar era închisă. Ne-am întors la San Pietro in Gallicantu, locul în care suntem cazaţi. Aici am mâncat ceva, după care ne-am întors la biserica din Grădina Măslinilor şi am participat la procesiunea care s-a făcut până la San Pietro in Gallicantu,  locul casei marelui preot Caiafa, biserica la subsolul căreia se află închisoarea în care a fost pus Isus pentru a aştepta zorii zile pentru a fi judecat. Tot aici se află şi treptele pe care a fost adus Isus după ce a fost arestat. A fost o procesiune impresionantă. Fiecare grup cânta şi se ruga şi avea lumânări aprinse în mâini. Ajunşi la San Pietro in Gallicantu fiecare din cei care au pornit în procesiune au trecut prin fosta închisoare a lui Isus şi s-au oprit câteva clipe în faţa Preasfântului Sacrament expus într-o capelă alăturată. A existat şi posibilitatea de a rămâne în rugăciune şi meditaţie pe treptele pe care Isus a mers în Grădina Măslinilor după Cina cea de Taină, trpte pe care a fost adus şi după ce a fost arestat şi pus în închisoarea de lângă casa marelui preot Caiafa. Tot aici era şi locul în care Petru îl trădase pe Isus, după care a cântat cocoşul. Astfel s-a încheiat şi ziua de Joia Sfântă la Ierusalim.

            Vineri, 14 aprilie

            De dimineaţă am participat la ceremoniile de pe Muntele Calvar: Liturgia cuvântului, adorarea sfintei cruci şi Împărtăşania. A fost foarte multă lume. Am avut bucuria de a săruta relicva din adevărata cruce a lui Isus. Am stat chiar lângă locul în care fusese înfiptă crucea lui Isus, loc care astăzi aparţine Bisericii ortodoxe, Bisericii catolice revenind locul în care Isus a fost răstignit pe cruce înainte ca aceasta să fie înfiptă în pământ. Ceremoniile au început la ora 8.20 şi s-au terminat la ora 11.00. La terminare am plecat cu întregul grup să participăm la Calea Sfintei Cruci, să parcurgem acelaş traseu pe care l-a parcurs Isus ducându-şi crucea. Nu am stat aici decât o puţină parte din rugăciune şi asta din cauza multor participanţi, a multelor forţe de ordine, precum şi a marii înghesuieli. Am ales să mergem şi să vizităm alte locuri sacre, printre care am reuşit să ajungem la L’ecole Biblique şi am trecut pe lângă Grădina Măslinilor cu mormântul în varianta protestanţilor. Pe la ora 13.00 am revenit la Sfântul Mormânt, unde am întâlnit un grup de artişti români veniţi şi ei ca şi noi în pelerinaj. La ora 14.00 ne-am întors la San Pietro in Gallicantu de unde la ora 15.30 am plecat la Betania, locul celor două surori, Marta şi Maria şi a lui Lazăr. Aici am vizitat biserica, construită pe locul fostei case a celor trei fraţi, precum şi mormântul lui Lazăr.     După vizitarea acestor locuri sfinte un negustor de souvenir-uri ne-a invitat la o cafea. S-au făcut câteva cumpărături, după care ne-am întors din nou la San Pietro in Gallicantu. Pe la ora 18.00 am vizitat scăldătoarea Siloam, locul în care Isus a vindecat un orb din naştere. Am mers apoi din nou la Sfântul Mormânt unde am participat la ceremonia ungerii şi înmormântării lui Isus. A fost ceva nou şi inedit. Ne-am întors apoi, am mâncat ceva şi ne-am odihnit pentru că a doua zi, de dimineaţă, aveam să participăm la Sfântul Mormânt la Liturghia de înviere.

            Sâmbătă, 15 aprilie

            De dimineaţă am plecat la Patriarhie, de unde, la ora 7.30

am pornit în procesiune spre Sfântul Mormânt. La ora 8.00 au început ceremoniile pentru Sfânta Liturghie de înviere. Totul a ţinut până la ora 11.00. S-a binecuvântat focul, s-a cântat Preconiul Pascal şi s-au citit toate lecturile prevăzute pentru un astfel de eveniment. După ora 11.00 am mâncat ceva acasă, apoi am plecat la Ein Karem unde am vizitat biserica construită pe locul în care Sfânta Fecioară Maria a vizitat-o pe Elisabeta, verişoara sa. Aici am avut bucuria să găsim în limba română imnul Magnificat. La ora 16.30 am plecat la Yaffo, unde am participat la Sfânta Liturghie de înviere împreună cu românii prezenţi în Ţara Sfântă. Pentru că eu am celebrat dimineaţă, la această liturghie am stat la spovezi, ceea ce a fost extraordinar. Am spovedit circa două ore şi jumătate.

            După Sfânta Liturghie de înviere, cu românii, ne-am întors la Ierusalim, la San Pietro in Gallicantu în jurul orei 22.30, unde, împreună cu Pr. Cristi Vacaru şi cu surorile Maria şi Irina Patraşc am luat cina de Paşti. A fost minunat! Nu ne-au lipsit cozonacul, ouăle, deasemenea nici sarmalele. A fost o adevărată sărbătoare.

            Duminică, 16 aprilie

            A fost sărbătoarea Paştelui. Ne-am trezit ceva mai târziu decât de obicei, la ora 7.00. Am luat micul dejun după care am vizitat biserica construită pe locul din care Sfânta Fecioară Maria s-a înălţat la cer (Dormitio), am vizitat Cenacolul, locul Cinei de Taină şi tot odată locul coborârii Duhului Sfânt asupra apostolilor adunaţi în rugăciune împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, terminând cu vizitarea mormântului lui David. La ora 11.00 am fost la Patriarhie, unde am celebrat Sfânta Liturghie pentru români. Am fost celebrant pricipal şi predicator. A fost o experienţă cu adevărat extraordinară. Am celebrat, am predicat şi am ascultat spovezi în oraşul sfânt, Ierusalim. Ce măreţ! După Sfânta Liturghie am fost cu toţii la un restaurant arabesc unde am luat prânzul împreună. Ne-a costat ceva dar s-a meritat. La ora 15.00 am avut o întâlnire cu surorile boromite, surori la care locuieşte şi Pr. Cristi Vacaru. După plecarea de la surori am fost împreună cu Pr. Cristi şi cu Diaconul Dan la câteva magazine pentru diverse cumpărături, apoi am fost la o familie de români, unde a fost frumos. Ne-am întors acasă pe la ora 21.00. A fost o zi cu adevărat de har.

Aşteptam să vedem ce alte surprize ne mai rezervă Dumnezeu.

            Luni, 17 aprilie

            La ora 7.00 am celebrat Sfânta Liturghie în biserica San Pietro in Gallicantu, am luat micul dejun, după care am plecat în pustiul Iudeii pe Valea Hozevei la locul în care Ilie s-a adăpostit de frica reginei Izabela şi a crudului rege Antioh şi unde un corb îi aducea zilnic de mâncare. Pustiul e splendid. Îţi dă impresia că eşti un învingător dar şi un învins, că îl descoperi de Dumnezeu dar şi că poţi să-l părăseşti. Pustiul e deosebit. De pe Valea Hozevei am plecat la Ierihon, unde, după ce am urcat pentru prima dată cu telefericul, am vizitat biserica construită pe creasta unui munte, loc în care Isus a fost ispitit de către diavol după ce mai întâi a postit patruzeci de zile în pustiu. De la Ierihon am plecat la Qumran, locul în care nu cu mult timp în urmă un beduin, căutându-şi o oaie pe care o pierduse, într-o mică grotă a găsit câteva manuscrise biblice. De la Qumran am fost la Massada. De asemenea am urcat tot cu telefericul. Massada e situată pe platoul unui munte destul de înalt. A fost cu adevărat o probă de foc, dar cred că i-am făcut faţă. După ce am coborât tot cu telefericul, ne-am oprit la Marea Moartă, la Ein Ghedi, unde am intrat cu picioarele în apă, am gustat apa şi am făcut câteva fotografii. În drum spre Ierusalim am intrat la mănăstirea grecească Sfântul Gherasim, am vrut să intrăm şi pe la Hanul Bunul Samaritean dar era inchis. Am revenit aşadar la San Pietro in Gallicantu, de unde, a doua zi urma să mergem la Betleem. Spun urma, pentru că astăzi, luni, la Tel Aviv fusese un atentat şi era posibil ca frontiera sau mai exact „zidul ruşinii” de la Betleem să fi fost închisă.

            Marţi, 18 aprilie

            De dimineaţă am plecat la Betleem. Cu toate că am intrat relativ greu, totuşi am intrat. La Betleem, la ora 9.00 am celebrat Sfânta Liturghie pe Câmpul păstorilor, locul în care păstorii au văzut steaua care vestea naşterea lui Isus. După Sfânta Liturghie am mers la un magazin şi am cumpărat diverse amintiri din Ţara Sfântă pentru cei dragi care ne aşteptau acasă. Pe la ora 11.00 am mers la Grota laptelui, locul în care conform tradiţiei, Maica Domnului îl alăpta pe Isus atunci când au venit soldaţii lui Irod să-i ucidă pe pruncii de până la doi ani. Am plecat apoi la Bazilica Naşterii, unde după o reflexie făcută de Pr. Claudiu Dumea, am mâncat, apoi am vizitat grota naşterii. Aici a fost impresionant! Am atins cu mâna steaua de argint care marchează locul în care s-a născut Fiul lui Dumnzeu. Ne-am întors apoi la Ierusalim unde am vizitat biserica Pater noster, locul în care Isus i-a învăţat pe apostoli rugăciunea Tatăl nostru. Aici am descoperit rugăciunea Tatăl nostru şi în limba română aproape de altarul principal al bisericii. La final am trecut din nou pe la Sfântul Mormânt, pentru că nu toţi intrasem în el, am intrat, ne-am rugat, ne-am fotografiat şi ne-am întors din nou la San Pietro in Gallicantu. Am mâncat ceva şi ne-am făcut bagajul, pentru că era seara plecării. La aeroport am plecat în jurul orei 21.00. După ce am trecut prin toate formalităţile impuse, la ora 01.10, aeronava Boeing 707, aceeaşi cu care am mers în Israel, a decolat spre România, spre Bucureşti. După două ore şi treizeci şi cinci de minute eram din nou pe pământ românesc. Eram după zece zile de har, chiar după un exces de har. Dumnezeu a fost foarte generos cu noi.

            Au fost zece zile în care nu numai că am mers pe urmele Mântuitorului, dar am învăţat asemenea ucenicilor ce înseamnă viaţa de credinţă.

            Mulţumesc tuturor celor care au făcut acest pelerinaj posibil: lui Dumnezeu care a îngăduit să merg pe urmele Fiului lui, părintelui Claudiu Dumea care mi-a sugerat ideea, părintelui Cristi Vacaru care ne-a purtat cu maşina la locurile sfinte şi ne-a fost, alături de Pr. Claudiu Dumea, un bun îndrumător, surorilor Maria şi Irina Patraşc, din Congregaţia „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” pentru marea lor disponibilitate, surorilor din Congregaţia Surorilor Asumptioniste, Carmelitane şi Boromite. Multumesc tuturor!

            Aşadar pelerinajul s-a încheiat. Cu toate acestea pelerinajul continuă...

A consemnat,

Pr. pelerin Felcian Tiba