Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

BETANIA - Mormântul lui Lazăr

Satul Betania este situat pe versantul de est al Muntelui Măslinilor, pe drumul ce duce de la Ierusalim la Ierihon, la o distanţă de 15 stadii (2.700m) de Ierusalim, ceea ce corespunde exact informaţiilor pe care ni le dă evanghelistul Ioan (In 11,18). Identificarea actualului sat cu satul biblic e absolut sigură, cu singura deosebire că satul pe vremea lui Isus se afla puţin mai sus de mormântul lui Lazăr, care, ca toate mormintele din acea vreme, se afla în afara satului. Actualul sat s-a dezvoltat în jurul mormântului lui Lazăr cunoscând o evoluţie asemănătoare aceleia pe care a cunoscut-o şi Hebronul în jurul mormintelor patriarhilor.
Cuvântul Betania vine de la Bet-Ananya, adică satul, casa lui Anania; e una din localităţile foarte vechi amintite de cartea lui Nehemia (11,32), care au fost reconstruite de evreii reîntorşi din robia Babilonului, aparţinând tribului lui Beniamin. Satul locuit în majoritate de musulmani, dar având două comunităţi creştine, una a franciscanilor, cealaltă a ortodocşilor, poartă numele el-Azariye, adică locuinţa lui Lazăr; e o deformare a cuvântului grec Lazarion, nume pe care creştinii l-au dat Betaniei în secolul al IV-lea şi pe care satul l-a purtat în continuare până în evul mediu.
De satul Betania sunt legate amintiri evanghelice dintre cele mai frumoase. Aici se afla casa lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria, unde Isus era primit cu toată dragostea.
„Pe când era pe drum cu ucenicii săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, l-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele lui; Marta în schimb era prinsă cu multe treburi. A venit repede la el şi i-a zis: «Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i, aşadar, să mă ajute». Drept răspuns Isus i-a zis: «Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijeşti şi te frămânţi, dar un singur lucru este necesar. Maria şi-a ales partea cea mai bună care nu i se va lua»" (Lc 10,38-42).
Dar atmosfera de bucurie şi pace care domneşte în această casă se schimbă în doliu; Lazăr se îmbolnăveşte pe când Isus este departe, dincolo de Iordan. Surorile îi trimit veste lui Isus.
„Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Şi fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, i-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta i-a zis lui Isus: «Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu». Isus i-a zis: «Fratele tău va învia». «Ştiu, i-a răspuns Marta, că va învia la înviere, în ziua de apoi». Isus i-a zis: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în mine, chiar dacă va fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» «Da, Doamne, i-a zis ea, cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume». După ce a spus aceste cuvinte, s-a dus şi a chemat-o în taină pe sora sa, Maria, zicându-i: «A venit Învăţătorul şi te cheamă». Maria, cum a auzit, s-a sculat de îndată şi s-a dus la el. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Iudeii, care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o, sculându-se de îndată şi ieşind afară, au mers după ea căci ziceau: «Se duce la mormânt ca să plângă acolo». Maria, când a ajuns la locul unde era Isus şi văzându-l, s-a aruncat la picioarele lui şi i-a zis: «Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu». Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat în duhul său şi s-a tulburat. A zis: «Unde l-aţi pus?» «Doamne, i-au răspuns, vino şi vezi». Isus plângea. Atunci iudeii au zis: «Iată cât îl iubea de mult!» Unii din ei au zis: «El care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?» Isus s-a înfiorat din nou în sine şi s-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată o piatră. «Daţi piatra la o parte», a zis Isus. Marta, sora mortului, i-a zis: «Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile». Isus i-a zis: «Nu ţi-am spus că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?» Au luat, aşadar, piatra din locul unde zăcea mortul. Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: «Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Ştiam că totdeauna mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru poporul care stă împrejur, ca să creadă că tu m-ai trimis». După ce a zis aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!» Mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: «Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă»" (In 11,17-44).
În sâmbăta dinaintea morţii sale, Isus vine din nou la Betania. Un oarecare Simon, poate o rudă a lui Lazăr, oferă o cină în onoarea lui Isus: „Pe când şedea la masă, în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: «Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de dinari şi să se dea săracilor»" (Mt26,6-9). „Şi le era foarte necaz de femeia aceea. Dar Isus le-a zis: «Lăsaţi-o în pace; de ce îi faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de mine; căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând vreţi, dar pe mine nu mă aveţi întotdeauna. Ea a făcut ce a putut; mi-a uns trupul mai înainte pentru îngropare». Adevăr vă spun, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei" (Mc 14,5-9).
O primă biserică construită de bizantini este amintită de sfântul Ieronim la anul 390. Unii pelerini ai timpului vorbesc şi de o mănăstire care se afla lângă biserica numită Lazarion.
Biserica s-a prăbuşit la un cutremur, de aceea a fost construită alta în locul ei. A doua biserică a fost lungită cu 13 metri deoarece precedenta fusese neîncăpătoare. Eteria, care cunoscuse prima biserică nota: „O mulţime atât de mare se adunase încât umplea nu numai Lazarionul însuşi, dar totodată şi ogoarele de jur împrejur". Din cele două biserici un culoar săpat în piatră ducea de la atrium la mormântul lui Lazăr. Cruciaţii au consolidat sanctuarul şi au mai construit o biserică chiar pe mormântul lui Lazăr şi o mănăstire, proprietate a canonicilor Sfântului Mormânt. Aceştia însă au cedat-o în anul 1138 reginei Melisenda, care a restaurat-o şi a stabilit acolo o comunitate de călugăriţe benedictine.
La sfârşitul secolului al XIV-lea amândouă bisericile erau în ruină, iar pe intrarea la mormântul lui Lazăr musulmanii au construit o mare moschee. Musulmanii cinstesc şi ei învierea lui Lazăr şi, ca atare, au îngăduit creştinilor să intre la mormânt până în secolul al XVI-lea când relaţiile dintre creştini şi musulmani s-au deteriorat şi accesul le-a fost interzis la mormânt prin moschee. În anul 1613 P. Angelo Da Messina, custodele Ţării Sfinte, a putut obţine cu bani autorizaţia de a săpa din stradă o altă intrare la mormânt şi să celebreze acolo sfânta Liturghie.
Actuala biserică franciscană care păstrează amintirea casei Martei şi a Mariei ca şi aceea a minunii învierii lui Lazăr, a fost construită de arhitectul Barluzzi în 1954. Are aspect de edificiu funebru, fără ferestre. Lumina vine numai de sus pentru a sublinia parcă cu mai mare putere cuvintele lui Isus scrise în limba latină sub cupolă: „Cine crede în mine, chiar dacă va fi murit va trăi şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci" (In 11,25).
Ieşind din curtea bisericii franciscane, urcând pe drumul care duce pe colina Muntelui Măslinilor, la circa 50 m este intrarea la mormântul lui Lazăr. La mormânt se coboară pe o scară cu 24 de trepte inegale.
Puţin mai departe, se află o biserică greacă ortodoxă construită în 1965 şi, urcând în continuare se ajunge la o răscruce de drumuri; aici, pe stânga, se pot vedea ruinele unui turn de apărare de pe vremea cruciaţilor.
La ieşirea din Betania, în direcţia opusă, lângă şoseaua care duce la Ierihon se află o mănăstire greacă ortodoxă. Din secolul al XVI-lea pelerinii au identificat această şosea ca fiind drumul străbătut de Isus când venea de la Ierihon, de aceea au marcat cu o piatră locul întâlnirii lui Isus cu cele două surori. Aici au construit grecii mănăstirea şi biserica în 1882. Arabii au dat mănăstirii numele de Burgi al-Ahmar, adică piatra întâlnirii.
Pentru a completa harta Muntelui Măslinilor, mai trebuie amintite casa şi orfelinatul Surorilor Carităţii, casa Părinţilor Pasionişti şi cea a Surorilor Nigriţiei, între Betfaghe şi Betania.
În incinta mănăstirii Surorilor Carităţii, arheologii au descoperit în 1950 o grotă foarte venerată în antichitate, loc de cult al comunităţii iudeo-creştine, comunitate care a dispărut în secolele V-VI.