Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

Biserica biciuirii şi a încoronării lui Isus.

Când s-a construit templul, s-a constatat că locul ales, spre nord, lângă colina Bezetei, se afla de fapt în partea ce mai vulnerabilă a cetăţii. De aici necesitatea urgentă de a se face fortificaţii pentru eventualele războaie. Pentru acest motiv o dată cu templul s-a construit şi un turn de apărare în partea de nord. Prima menţiune cu privire la acest turn care purta numele de Turnul lui Hananeel o face profetul Ieremia: „Iată vin zile, zice Domnul, când cetatea va fi zidită iarăşi în cinstea Domnului de la turnul lui Hananeel până la poarta unghiului" (Ier 31,38).
Turnul apare mai bine localizat în timpul reconstruirii cetăţii de către Nehemia (cf. Neh 3,1; 12,39).
Pe timpul domniei Macabeilor a fost mărit şi consolidat primind şi numele de Baris.
Între anii 37-35 î.C. Irod cel Mare a construit în locul acestui turn o fortăreaţă impunătoare pe care a folosit-o şi ca palat rezidenţial şi pe care a numit-o Antonia în cinstea prietenului său de la Roma, triumvirul Marc Antoniu.
Pentru a ţine mai uşor sub control casta sacerdotală, Irod a reuşit să obţină să fie păstrate în această fortăreaţă veşmintele solemne ale marelui preot; acest lucru a continuat şi în vremea procuratorilor romani.
Istoricul Iosif Flaviu în lucrarea Războiul iudaic ne prezintă o descriere amănunţită a fortăreţei Antonia. În exterior avea aspect de fortăreaţă, era înconjurată de un şanţ de apărare, dar în interior era un adevărat palat regal cu apartamente, curţi interioare, băi, spaţii rezervate trupelor. La fiecare colţ era câte un turn, cel din colţul sud-estic fiind cel mai înalt. Din vârful acestui turn se putea supraveghea toată aria templului. Mai multe scări făceau legătura cu templul. O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
După ce Arhelau care urmase la tron tatălui său Irod a fost depus şi exilat de către August, fortăreaţa a fost ocupată de garnizoana romană. Când procuratorii romani, care îşi aveau locuinţa obişnuită la Cezareea Maritimă, coborau la Ierusalim, de regulă, preferau palatul lui Irod de lângă actuala Citadelă, care, fiind mai departe de cartierele populare, era mai tihnit. Însă se poate presupune că în momentele de tensiune mai mare, cum erau zilele de sărbătoare ale evreilor, se deplasau la fortăreaţa Antonia, locul ideal de supraveghere a esplanadei înţesate de lume.
Pelerinii care vin la Ierusalim fac calea crucii urmând un itinerar foarte precis, marcat de staţiuni unde sunt evocate momentele mai importante ale Patimii lui Isus. Ei fac drumul pe care l-a parcurs Isus cu crucea în spate de la pretoriul lui Pilat până la Calvar. Acest drum începe de la fortăreaţa Antonia, însă el se bazează pe o tradiţie târzie care datează din timpul cruciaţilor. Traseul pe care l-a urmat Isus cu crucea în spate este greu de fixat. Fixarea lui depinde de locul pretoriului, adică al tribunalului roman care l-a condamnat pe Isus şi unde i s-a pus crucea pe umeri. Un lucru este neîndoielnic: tribunalul s-a aflat în însăşi reşedinţa procuratorului roman. Unde era această reşedinţă când a fost judecat Mântuitorul? Această întrebare a ridicat o mare controversă încă nerezolvată. Pentru unii, a fost fără îndoială Palatul lui Irod din oraşul de sus, de pe colina occidentală, căci într-adevăr reprezentanţii Imperiului Roman aveau obiceiul să ocupe reşedinţele foştilor regi locali. Deci acolo a fost judecat Isus şi de acolo începe calea crucii, exact din direcţia contrară celei tradiţionale. Pentru alţii, pretoriul a fost în fortăreaţa Antonia unde procuratorii, foarte probabil, veneau să supravegheze de aproape mulţimea de la templu.
Localizarea pretoriului nu are practic mare importanţă; important este evenimentul dramatic care s-a petrecut în el. Evanghelistul Ioan ni-l povesteşte astfel: „Atunci l-au dus pe Isus de la Caiafa în pretoriu. Era dimineaţă. Ei n-au intrat în odaia de judecată ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele.
Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: «Ce acuză aduceţi împotriva acestui om?»
Drept răspuns ei i-au zis: «Dacă n-ar fi fost făcător de rele, nu l-am fi dat noi în mâinile tale».
Atunci Pilat le-a zis: «Luaţi-l voi şi judecaţi-l după legea voastră». «Nouă nu ne este îngăduit de lege să omorâm pe nimeni», i-au zis iudeii.
Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul prin care Isus arătase cu ce moarte avea să moară.
Pilat a intrat iarăşi în pretoriu l-a chemat pe Isus şi i-a zis: «Tu eşti regele iudeilor?»
Isus i-a răspuns: «De la tine însuţi spui lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre mine?»
Pilat a răspuns: «Eu sunt iudeu? Neamul tău şi arhiereii te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?»
«Împărăţia mea nu este din lumea aceasta, a răspuns Isus. Dacă ar fi împărăţia mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, împărăţia mea nu este de aici.»
«Atunci un rege tot eşti!», i-a zis Pilat. «Da, a răspuns Isus. Eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu.»
Pilat i-a zis: «Ce este adevărul?» După ce a spus aceste cuvinte, a ieşit iarăşi afară la iudei şi le-a zis: «Eu nu găsesc nici o vină în el. Dar fiindcă este obiceiul la voi să vă eliberez pe cineva de Paşti, vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?» Atunci toţi au strigat din nou: «Nu pe el, ci pe Baraba». Baraba era un tâlhar.
Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi a pus să-l bată. Soldaţii au împletit o cunună de spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură.
Apoi s-au apropiat de el şi ziceau: «Te salut, regele iudeilor». Şi îi dădeau palme.
Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis iudeilor: «Iată că vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în el».
Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură.
«Iată omul!», le-a zis Pilat.
Când l-au văzut, arhiereii şi cărturarii au început să strige: «Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!» «Luaţi-l voi şi răstigniţi-l!, le-a zis Pilat, căci eu nu găsesc nici o vină în el».
Iudeii i-au răspuns: «Noi avem o lege şi după legea aceasta el trebuie să moară pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu».
Când a auzit Pilat aceste cuvinte, l-a cuprins şi mai mult frica.
A intrat iarăşi în pretoriu şi i-a zis lui Isus: «De unde eşti tu?» Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns.
Pilat i-a zis: «Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să te răstignesc şi am putere să-ţi dau drumul?»
«N-ai avea nici o putere asupra mea, i-a spus Isus, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.»
De atunci Pilat încerca să-i dea drumul. Dar iudeii strigau: «Dacă dai drumul acestui om, nu eşti prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine rege este împotriva cezarului».
Când a auzit Pilat aceste cuvinte l-a scos pe Isus afară şi a şezut pe scaunul de judecător în locul numit Lithostrotos, iar evreieşte Gabata.
Era ziua Pregătirii Paştelui, către amiază. Pilat a zis iudeilor: «Iată regele vostru!»
Dar ei au strigat: «Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!» «Să-l răstignesc pe regele vostru», le-a zis Pilat. Arhiereii au răspuns: «Noi nu avem alt rege decât pe cezarul!» Atunci l-a dat în mâinile lor ca să fie răstignit. L-au luat deci pe Isus şi l-au dus să-l răstignească" (In 18,28-40;19,1-16).
De fortăreaţa Antonia este legat un episod din viaţa sfântului Pavel, pe care Faptele apostolilor îl relatează cu lux de amănunte. Era în anul 58. Apostolul, întorcându-se din a treia călătorie misionară, a însoţit la templu patru iudeo-creştini care trebuiau să facă o ceremonie de încheiere a unei juruinţe, când dintr-o dată s-a văzut înconjurat de iudei fanatici care îl acuzau că ar fi profanat templul introducând în el păgâni (cf. Fap 21-23). Ar fi fost linşat dacă tribunul Lisia nu ar fi intervenit la timp scoţându-l din mijlocul acuzatorilor şi ducându-l în fortăreaţa Antonia. Pavel, de pe scările care puneau fortăreaţa în legătură cu templul a încercat să se explice poporului, dar s-a iscat o nouă furtună de vociferări. Gândind că este un agitator, procuratorul l-a pus la tortură pentru a mărturisi faptele de care se făcuse vinovat. Biciuirea a încetat pe loc când apostolul a declarat că este cetăţean roman. Dus în faţa Sinedriului, răspunsurile lui Pavel au provocat discordie între judecători, astfel încât procesul s-a sfârşit cu o ceartă între aceştia din urmă. Tribunul l-a dus din nou la fortăreaţă. În noaptea pe care Pavel a petrecut-o în temniţa fortăreţei, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Curaj, Pavele, căci după cum ai dat mărturie despre mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma". Între timp tribunul care aflase de la nepotul sfântului Pavel despre un complot ce se pusese la cale împotriva apostolului, a căutat să se descotorosească de el trimiţându-l noaptea, sub escortă, procuratorului Felix la Cezareea. Aici a rămas sfântul Pavel în detenţie timp de doi ani când, făcând apel la tribunalul cezarului, a fost expediat la Roma.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor. Când a izbucnit revolta în 66, zeloţii au luat-o cu asalt şi au deţinut-o până la căderea cetăţii, în 70. Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru totdeauna. Adrian, construind Aelia Capitolina pe ruinele Ierusalimului, a construit pe locul fostei fortăreţe poarta orientală a oraşului, după care a ridicat un arc de triumf cu trei arcade, dintre care unul se poate vedea şi astăzi: este renumitul Arc Ecce Homo de pe Via Dolorosa, având un capăt în interiorul bisericii mănăstirii Notre Dame de Sion.

Mănăstirea Biciuirii
Mănăstirea care este în acelaşi timp Centrul de Studii Biblice al franciscanilor se află pe o porţiune de teren unde se afla fortăreaţa Antonia.
Intrând în curtea mănăstirii, pe dreapta, este biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei medievale, Isus a fost biciuit. Biserica se află pe locul capelei cruciaţilor transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine. În anul 1838, Ibrahim-paşa a donat-o franciscanilor. Aceştia, cu ajutorul primit de la ducele Maximilian de Bavaria, au refăcut-o şi au redat-o cultului.
De cealaltă parte a curţii, în faţa bisericii Biciuirii se află capela Condamnării, reconstruită de franciscani în anul 1904 pe locul şi după planul unei vechi bisericuţe bizantine. În pardoseala bisericii se păstrează câteva dale de piatră din Lithostrotos, în continuarea celor care se văd la mănăstirea Ecce Homo de alături.