Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

Biserica "Sf. Iosif" - NAZARET

Începutul Evangheliei după sfântul Matei în care este descrisă copilăria lui Isus îl are ca protagonist pe sfântul Iosif. Dar Biserica primară l-a lăsat în umbră pe sfântul Iosif şi aceasta se datorează faptului că, de teama ereziei, ea a respins în bloc toată literatura Bisericilor iudeo-creştine. Într-adevăr, în sânul acestor comunităţi s-au născut foarte timpuriu acele legende populare, în care Iosif ocupa un loc important, care aveau să formeze în cele din urmă aşa-zisele Evanghelii apocrife. În timpurile moderne, în Biserica Occidentală sfântul Iosif avea să devină obiectul unei devoţiuni deosebite. Bisericile Orientale în schimb, deşi au rugăciuni foarte frumoase în cinstea ocrotitorului preafericitei Fecioare Maria, nu au nici o biserică închinată lui.
Cărţile Noului Testament nu vorbesc despre moartea lui Iosif. În schimb o carte apocrifă numită Istoria lui Iosif, dulgherul, elaborată în ambianţă iudeo-creştină într-un stil fantastic, se încheie cu descrierea morţii sfântului Iosif şi înmormântarea lui în cavoul familiei din Nazaret. O dată cu dispariţia comunităţilor iudeo-creştine a dispărut şi amintirea mormântului său.
„După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste el".
Când Isus avea vârsta de 12 ani s-a dus cu părinţii săi de sărbătoarea Paştelui la Ierusalim. A rămas fără ştirea părinţilor în templu, unde a fost găsit după trei zile de căutare înfrigurată. Apoi Isus; „a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mamă-sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Lc 2,39-52).
Se poate presupune că iudeo-creştinii din Nazaret au transformat de îndată în lăcaş de cult şi casa lui Iosif în care Isus şi-a petrecut copilăria şi tinereţea. Bizantinii au construit deasupra ei biserica Hrănirii – adică deasupra locului unde a fost hrănit Isus.
După invazia arabă biserica a fost transformată în locuinţă.
Cruciaţii au construit o altă biserică de mari dimensiuni închinată sfântului Iosif, pe locul fostei biserici bizantine, care după circa 100 de ani a fost transformată din nou în locuinţă de către musulmani. Peste secole biserica cruciaţilor s-a transformat în ruine.
După sosirea lor la Nazaret în anul 1600, franciscanii au început să cumpere casele arabe construite pe ruinele fostei biserici. În 1754 au reuşit să construiască o capelă transformată în biserică în secolul trecut. Biserica Sfântul Iosif în forma ei actuală datează din anul 1914.
Cercetările care s-au făcut când s-au săpat temeliile pentru actuala biserică au dat la iveală urme ale unei aşezări umane foarte vechi; aşezarea era locuită şi pe vremea lui Isus. Sub biserică pot fi văzute un bazin de apă şi diferite grote-locuinţe ale vechiului stat.
Dar obiectul cel mai valoros care a fost descoperit şi care poate fi văzut în cripta bisericii este un vas baptismal folosit de către iudeo-creştini. Pentru ce un al doilea baptister pe lângă cel din biserica Bunei-Vestiri de alături? Se presupune că după ce bizantinii au ocupat biserica-sinagogă a Bunei-Vestiri construind deasupra bazilica lor, iudeo-creştinii s-au văzut nevoiţi să-şi găsească un nou loc de cult pe terenul unde fusese casa sfântului Iosif.
Baptisterul, cu toate elementele simbolice, este amenajat ca în toate celelalte biserici-sinagogi aparţinând comunităţilor iudeo-creştine. Astfel se văd resturile unei scări de piatră cu şapte trepte pe care catecumenul intra în vas spre a fi botezat. La iudeo-creştini această scară, numită scara cosmică sau scara celor şapte ceruri, simboliza coborârea Fiului lui Dumnezeu şi trecerea lui prin cele şapte ceruri până în sânul Mariei, culegând în trecere, pentru a ni le dărui nouă, cele şapte daruri ale Duhului Sfânt păzite de îngerii celor şapte locuinţe cereşti. Simboliza de asemenea coborârea lui Isus la cei morţi şi înmormântarea lui, mister pe care cei ce se botezau voiau să-l retrăiască pentru a putea învia la viaţa lui Cristos.
Pe fundul vasului, lângă perete, se vede un mic canal, fără gură de scurgere. Are o valoare simbolică. Simbolizează Iordanul în care a fost botezat Isus. Evocă de asemenea trecerea Iordanului şi intrarea în ţara făgăduită de către noul botezat. Nu e de mirare că vasul baptismal e aşezat într-o grotă: catecumenul, înainte de a intra în vas trebuia să facă o noapte de veghe într-o grotă întunecoasă („Eraţi odată fiii întunericului... "); când ieşea din vas, după Botez, primea o făclie aprinsă ("...acum sunteţi fii ai luminii") (Ef 5,8).
Pe fundul bazinului baptismal, introdusă în pardoseală, se poate vedea o piatră de bazalt: simbolul stâncii din pustiu din care Moise a făcut să izvorască apa salvatoare şi al lui Cristos „Piatra pe care ziditorii au aruncat-o" (Mt 21,42).
Mozaicul de pe fundul bazinului care înconjoară piatra amintită e împărţit în şase dreptunghiuri inegale: aluzie la cei şase îngeri numiţi protoctistai; în concepţia iudeo-creştinilor, în timpul creării lumii, în fiecare zi ieşea din mâinile lui Dumnezeu câte un înger care avea misiunea să păzească ce se crea în ziua respectivă; era normal ca îngerii care au fost asociaţi la prima creaţie să fie asociaţi şi la a doua creaţie, care este Botezul. Această idee a influenţat iconografia baptismală a orientalilor care îl reprezintă pe Isus în Iordan în momentul botezului înconjurat de îngeri care îi păzesc hainele.