Shalom! Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 121, 6)

Biserica "Pater noster" - Ierusalim

Eleona – Pater Noster
Cel dintâi şi cel mai important edificiu sacru care a apărut pe Muntele Măslinilor a fost bazilica in Eleona (în plantaţia de măslini).
Numele grecesc Eleona apare pentru prima oară în jurnalul de călătorie al pelerinei spaniole Eteria (cca 410). Scopul iniţial pentru care a fost construită bazilica a fost acela de a comemora înălţarea Domnului şi de a proteja grota în care Isus se retrăgea pentru rugăciune şi îi instruia pe apostoli căci sfântul Luca scrie: „Ziua Isus învăţa poporul în templu, iar noaptea se ducea să o petreacă în muntele care se cheamă Muntele Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la el în templu ca să-l asculte" (Lc21,37-38).
Curând însă Înălţarea a fost venerată într-un sanctuar construit în apropiere, iar vechea biserică nu a mai păstrat decât amintirea învăţăturilor pe care Isus le dădea în grota din cripta bisericii.
În continuare, atenţia creştinilor s-a limitat la o singură învăţătură pe care Isus a dat-o apostolilor, aceea a rugăciunii Tatăl nostru, locul şi biserica fiind cunoscute până astăzi cu numele de Pater Noster.
Se ştie că evanghelistul Matei încorporează rugăciunea Tatăl nostru în predica de pe munte ţinută în Galileea (cf. Mt 6,9-13).
Cum s-a creat atunci această tradiţie care localizează rugăciunea Tatăl nostru în grota de pe Muntele Măslinilor? Probabil că această tradiţie îşi are rădăcinile în Evanghelia după sfântul Luca în care Isus îi învaţă pe ucenici rugăciunea Tatăl nostru (cf. Lc 11,1-4), imediat după vizita pe care o face Martei în Betania pe celălalt versant al muntelui (cf. Lc 10,38-42).
Eusebiu, episcop de Cezareea, în Demonstraţia evanghelică scrie că pelerinii de pretutindeni vin să se închine acolo unde Domnul şi-a pus picioarele „în apropiere de grota care se vede acolo când el s-a înălţat la cer după ce s-a rugat şi a încredinţat ucenicilor săi, pe vârful Muntelui Măslinilor, misterele sfârşitului timpurilor".
În momentul când istoricul scria aceste cuvinte, pe la anul 320, pe locul respectiv nu fusese încă nimic construit.
În anul 335, într-o altă operă intitulată Panegiricul lui Constantin, vorbeşte din nou despre grota respectivă punând-o în paralel cu grota Naşterii de la Betleem şi cu cea a Calvarului: „Constantin a ales trei locuri din regiune, având câte o grotă mistică. El a înfrumuseţat pe fiecare dintre ele cu construcţii bogate. Grotei primei apariţii a lui Dumnezeu i-a acordat o cinste cuvenită; în cea de pe vârful muntelui el a cinstit amintirea ultimei Înălţări; în grota dintre primele două a preamărit biruinţele care au încheiat toată lupta Mântuitorului".
În Viaţa lui Constantin, Eusebiu vorbeşte despre bazilicile pe care împărăteasa Elena le-a construit cu banii fiului ei Constantin deasupra celor trei grote. Era vorba, deci, de o grotă mistică, numită şi grotă luminoasă datorită prezenţei divine în ea. Creştinii de origine iudaică foloseau grotele lor proprii pentru cultul propriu-zis.
De vreme ce Constantin a ţinut să onoreze această grotă de pe Muntele Măslinilor la fel ca şi grota Naşterii, ca şi cea a Calvarului, înseamnă că această grotă avea îndărătul ei o tradiţie puternică; în amintirea creştinilor s-a păstrat neştearsă grota unde Isus se întreţinea cu ucenicii săi şi îşi petrecea noaptea. Care erau misterele ascunse pe care, cum notează Viaţa lui Constantin, au fost descoperite apostolilor în grotă? E vorba de misterele de la sfârşitul timpurilor cuprinse în special în marele discurs escatologic prezentat de sfântul Marcu în capitolul 13 ca o învăţătură adresată în mod special apostolilor Petru, Iacob, Ioan şi Andrei. Tradiţia de la Ierusalim considera această grotă ca fiind locul unde Isus a pronunţat şi discursul ţinut după Cina cea de Taină (cf. In 13,31-18,1).
Care a fost soarta acestei grote până la Constantin? Ştim că grota Naşterii şi cea a Calvarului au fost după anul 135 obiectul unei profanări din partea împăratului Adrian care a plantat o pădure sacră în cinstea lui Adonis la Betleem şi a construit un templu în cinstea lui Venus deasupra Calvarului şi a Sfântului Mormânt. Grota de pe Muntele Măslinilor a avut parte de aceeaşi profanare? Nici un document nu ne vorbeşte despre acest lucru. Totuşi un cuvânt din Viaţa lui Constantin, thiasôtas, adică tovarăşi de petrecere poate fi o aluzie la misterele dionisiace pe care păgânii le practicau aici. În acest caz se poate presupune că odată terminate sărbătorile lui Bachus, creştinii se reîntorceau la grotă exact cum făceau la Betleem, unde evitau să meargă la grota Naşterii cât durau acolo sărbătorile lui Adonis. Această tradiţie s-a continuat până la Constantin. Despre bazilica lui Constantin ne vorbeşte Anonimul din Bordeaux (333) ca şi Eteria care, în jurnalul ei de călătorie, ne descrie ceremoniile ce se făceau în preafrumoasa bazilică (pulchra satis) de pe Muntele Măslinilor unde se găsea grota în care Domnul îi instruia pe apostolii săi.
Ce s-a întâmplat cu bazilica Eleona când perşii au ocupat în 614 Ierusalimul? Cei mai mulţi istorici consideră că a avut soarta celorlalte sanctuare, adică a fost distrusă. Dacă Modest, călugărul care a restaurat Sfântul Mormânt, după invazia persană, a restaurat şi bazilica Eleona, nu se poate şti deocamdată.
Sigur este că cruciaţii au construit o mare biserică, după cum o descriu pelerinii timpului, sub care se găseşte grota în care a fost învăţată rugăciunea domnească.
Înfrângerea cruciaţilor a fost nefastă; mai întâi mănăstirea şi apoi bazilica s-au prefăcut în ruine. Pelerinii, vizitând locul, menţionează doar un fragment de coloană, sau o cisternă, sau, cum face Chateaubriand în 1806, un simplu măslin.
În 1850 s-au făcut săpături arheologice, dar tot ce s-a scos la iveală din bazilica lui Constantin şi cea a cruciaţilor sunt resturi de ziduri, capiteluri şi fragmente de coloane care au fost vândute de turci evreilor pentru a-şi construi mormintele în cimitirele din valea Cedronului.
Peste 20 de ani (1870-1874), prinţesa Aurelia Bossi pe terenul cumpărat de la turci şi intrat în posesia guvernului francez, a construit actuala biserică Pater Noster cu mănăstirea carmelită adiacentă.
Cercetările arheologice făcute în anii 1910-1911 au dus la următoarele concluzii cu privire la bazilica Eleona:
– Întregul complex avea o lungime de 70 de metri.
– În faţa bazilicii se afla un atrium vast, cu lungimea de 25 de metri.
– Bazilica avea trei naosuri cu dimensiunile de 30 m pe 18,60 m, zidurile laterale având o grosime de 1,42 la bază.
– Grota Învăţăturilor lui Isus se afla la loc de cinste sub altarul bazilicii şi se cobora pe o scară cu 7 trepte.
S-a descoperit o cameră funerară care era în legătură cu cripta Învăţăturilor. Aici era cripta episcopilor de Ierusalim. Vechile calendare palestiniene din secolele V-IX prescriu comemorarea a 13 episcopi şi patriarhi ai Ierusalimului la biserica Apostolilor, adică Eleona. Dintre aceştia se crede că 9 sau 10, printre care sfântul Ciril († 386) şi Juvenal, au fost înmormântaţi în bazilica lui Constantin.
Mai merită menţionată o cameră subterană susţinută de 12 stâlpi de piatră. Este cripta Crezului, unde, potrivit unei tradiţii consemnate în documente abia în secolul al VI-lea, apostolii s-au adunat de pe unde se răspândiseră ca să predice Evanghelia pentru a compune împreună Crezul sau Simbolul apostolilor; cei 12 apostoli sunt simbolizaţi de cei 12 stâlpi de piatră care susţin cripta. Vizitatorii nu au acces la această criptă. În sfârşit, trei mozaicuri şi baptisterul care poate fi considerat cel mai vechi baptister al bisericii din Palestina care s-a descoperit până în prezent.
În ciuda mărturiilor evangheliştilor Luca şi Matei care plasează proclamarea fericirilor în Galileea, un timp acest episod al Evangheliei a fost localizat în apropierea criptei Crezului, fiind marcat de o piatră de mari dimensiuni. Această tradiţie nu a durat mult timp şi, pentru a o justifica, pelerinii susţineau că fericirile proclamate de Isus pentru toată lumea în Galileea au fost repetate de Isus special pentru apostoli pe Muntele Măslinilor.
Fondatoarea actualei mănăstiri carmelite a dedicat biserica Inimii Preasfinte a lui Isus, a cărei sărbătoare a fost extinsă la întreaga biserică tocmai în anul în care ea a sosit la Ierusalim (1856). Biserica nu este deschisă decât în timpul serviciilor religioase.
Pe pereţii coridoarelor de la intrare se poate vedea scrisă pe plăci de faianţă rugăciunea Tatăl nostru în circa 80 de limbi; textul rugăciunii scris în limba aramaică, limba în care a ieşit pentru prima dată de pe buzele lui Isus, este scris pe piatră pe pardoseala criptei Învăţăturilor.
Rămăşiţele pământeşti ale prinţesei Aurelia Bossi decedată la Florenţa în anul 1899 au fost transferate în anul 1957 în mormântul pe care şi l-a pregătit pe când era în viaţă la intrarea în biserica Pater Noster. Lângă monumentul de marmură albă, o urnă adăposteşte inima tatălui prinţesei, G. A. Bossi, scriitor şi om politic italian.
Înainte de a intra în incinta mănăstirii, privirea vizitatorilor e atrasă de un altar, o porţiune de absidă şi de nişte ziduri ridicate până la o anumită înălţime, închise de un frumos portal la intrare; e o bazilică începută în timpul primului război mondial, închinată Inimii lui Isus ca sanctuar internaţional al păcii. Iniţiativa a fost luată de un comitet francez; iar pe pietre sunt gravate în semn de unire, numele diferitelor ţări participante. Biserica a rămas neterminată; imagine stranie a unei lumi nereconciliate.